Sa ajutam!

N-am vrut sa scriu nimic despre cazul lui Daniel Raduta, pana nu am si facut ceva pentru el. Astazi am renuntat la pachetul de tigari si la iesirea programata la cafenea in seara asta, si am donat banutii pentru salvarea unei vieti. E o suma foarte mica raportata la cea care-i este necesara lui…sincer imi parea rau ca nu pot sa depun mai mult…dar, daca  un procent mic mic de oameni ar face un gest asa modest ca al meu, s-ar aduna suma necesara pentru operatia lui Daniel.

Cati dintre voi ar fi dispusi sa renunte o zi macar la pachetul de tigari pentru a salva o viata? Sau la orice alt capriciu fara de care ar putea “supravietui” o zi? Hai ca nu e greu! Daniel are nevoie de bani pentru a trai!! Statul nu face mare lucru pentru el, hai sa fim oameni sa ajutam cum putem!

Cate putin de la noi si mai mult de la Dumnezeu va fi suficient pentru Daniel sa se vindece! Sanatate ii doresc!

A trecut ceva vreme

…de cand am uitat sa mai debitez si pe aici. Nu stiu cum fac dar mereu e altceva de facut, ba nu e timp, ba nu e dispozitia necesara, ba nu e inspiratie…sau e prea multa si nu stiu ce sa aleg. Cateodata nu am net – si atunci le am pe restul. Dar degeaba, le uit 🙂

In fine, revin!

Mihaela

Imi amintesc de prima Mihaela din viata mea: vecina de apartament. Ma enerva, era mai mare decat mine. Stia mai multe, avea voie afara pana tarziu (eu nu), avea posetuta ei (eu ma prosteam cu una de-a mamei mele), avea reviste cu benzi desenate aduse din honolulu (eu nu).

Mai aveam o Mihaela, la bunici. De varsta mea. Nu prea aveam voie sa ma joc cu ea…era asa o chestie de preferinte si toti din grupul meu o dadeam la o parte. Intr-o zi, provocata de ea, m-am enervat atat de tare incat am jignit-o, am facut-o paduchioasa. Buni m-a certat binisor si m-a inchis in curte. Eram pedepsita. Mihaela se flendura pe straduta, incantata ca eu nu am voie afara. Am dat cu pietre dupa ea. Am lovit-o tare. Bunicile noastre s-au certat. Pe mine m-a bagat in casa si nu am mai avut voie nici macar in curte.

Mihaela – o fosta colega. Fata buna, aparent. O

Fetele cochetele

Oarecum legat de postul anterior…nu vreau sa cred ca imbatranesc mai repede decat e cazul, dar ma simt depasita de simtul estetic al pustimii din ziua de azi. Dorinta de a fi la moda omoara orice urma de bun gust. Dar poate eu pur si simplu nu agreez noua moda. Cateodata insa am nevoie de-o lamaie. Una grasa, mai plinuta la 70-80 de kg cu tricou mulat pe 3 randuri de sunci sau o fusta gogosar e un exemplu frecvent intalnit. Sau in colanti. Sau cu sandalute delicate si firave stranse pe-un parizer.

Daca toate astea mai sunt si in culori tipatoare e numai buna de inramat. La buda publica. Nu am nimic cu persoanele mai plinute, nimeni nu e perfect dar totusi trebuie sa-ti cunosti limitele. Kitchul e la putere. La fel ca manelele. Mult si prost! Era pitipoancelor e in floare. Si-a pitiponcilor! In rest, noi sa fim sanatosi.

Al doilea post

M-am tot gandit eu cu ce sa fie al doilea post. Am vrut sa fiu organizata, macar aici. Dar vad ca nu-mi iese. Atunci sa fie despre….vremea de afara??! Dap, e toamna. Una frumoasa deocamdata, calduta….si plina de specii noi din regnul elevilor.

Asa da, bine ca a inceput scoala sa ne mai clatim si noi ochii in cel mai neplacut mod posibil…”trend”-ul afisat e ceva…E ceva, nu gluma! Moda ca moda, deh, astea sunt vremurile dar se duce naibii bunul gust, orice urma de respect, cultura generala si lista poate continua. Traim vremuri grele.

In fine, ziceam de toamna ca e frumoasa…

Hello world! sau Prima postare

Welcome to WordPress.com. This is your first post. Edit or delete it and start blogging!

Dupa cum scrie si mai sus asta e primul meu post.